Deschiderea noului an - Club astro

Atenţie, deschide într-o fereastră nouă. PDFImprimareEmail

Miercuri 11. decembrie, 2012. seara de la ora 8 la 10 invităm toţi pasionaţii de astronomie la o discuţie informală la un ceai fierbinte şi la o întâlnire de socializare în localul Taverna (str. Clinicilor, nr. 14, înăuntru).

Scopul întâlnirii este să cunoaştem mai bine colegii cu care facem observaţii în împrejurimi mai luminoase, ce nu totdeauna este posibil la observaţii.

 

Totodată vom discuta despre experienţele la observaţii din anul trecut dar şi în general în astronomie. Ce telescop să-mi cumpăr şi de unde? De unde am văzut cerul cel mai negru? Când am văzut cei mai mulţi meteori? Ce erau descoperirile şi realizările în astronomie cele mai importante în ultimul an? Acestea vor fi principalele teme de discuţie dar bineînţeles oricine poate veni cu întrebări şi sugestii proprii, chiar incurajăm acest lucru pentru că puteţi primi răspuns mai repede şi mai detaliat.

 

Cu cei prezenţi o să mai discutăm şi despre cele mai importante evenimente astronomice din anul acesta şi programul previzoriu al Astroclubului Borealis.

Participarea este gratuită şi nu necesită să fiţi membru al Astroclubului Borealis. Însă pentru cei interesaţi acceptam şi formulare de adeziune la faţa locului.

 

Vă aşteptăm cu drag!