Observaţii solare 22.05.2011

Atenţie, deschide într-o fereastră nouă. PDFImprimareEmail

Prin strălucirea sa orbitoare, Soarele ne apare a fi întruchiparea perfecţiunii cereşti! Lucrurile nu stau tocmai aşa dacă îl privim prin instrumente optice cu filtre speciale, în deplină siguranţă.

Vezi cum s-a vazut Soarele duminică la Cluj-Napoca, prin instrumentele optice ale membrilor Astroclubului Borealis!

 

 

La o analiza mai atentă Soarele prezintă imperfecţiuni. Suprafața sa prezintă pete întunecate, numite pete solare, a caror dimensiune poate atinge 100.000 km! Ele pot fi observate fie cu ochiul liber fie prin telescop, dar în toate cazurile numai folosind filtre solare speciale! Privirea Soarelui în lipsa filtrării speciale este total contraindicată şi poate avea consecinţe serioase asupra vederii.

Urmărind Soarele zi de zi, se poate observa că petele nu ramân în acelaşi loc. Această deplasare dovedeşte că Soarele se învârteşte în jurul propriei sale axe.

Petele solare au un aspect întunecat pentru că ele sunt mai reci decât regiunile din jur. Cam cat de reci? Circa 4.000 de grade Celsius!

Durata de viaţă a petelor solare se întinde de la căteva ore la câteva săptămâni, iar numărul petelor care pot fi observate pe Soare variază după un ciclu de aproximativ 11 ani.

Numărul petelor este direct corelat cu nivelul activităţii solare. Cu cat observăm mai multe pete, cu atât stim că soarele este mai activ. Următorul vârf de activitate se aşteaptă a fi în perioada anilor 2011-2012-2013, dar nu putem fi siguri de moment.

Activitatea solară reprezintă încă un mister pentru oamenii de ştiinţă, dar se ştie că aceasta este legată de magnetism şi de rotaţia Soarelui.

Următoarea fotografie redă aspectul Soarelui privit prin telescopul instalat duminică 22.05.2011 pe platoul Sălii Sporturilor din Cluj-Napoca de către membrii Astroclubului Borealis.

Pata solara 1216 prin telescop cu filtru solar