Ieșire la observații 13.6.2015

Atenţie, deschide într-o fereastră nouă. PDFImprimareEmail

Sâmbătă seara vom ieși la observații în afara Clujului pentru observarea cerului de vară. Vom observa cele mai strălucitoarea planete: Venus, Jupiter și Saturn trecut de opoziţie, iar pe parcursul serii ne vom orienta după constelațiile de vară și vom observa obiectele deep-sky din acestea.

 

 

Programul va fi următorul:

  • Întâlnire la ora 21:15, în parcarea de la Profi din cartierul Zorilor, aici.

  • Pornirea la 21:30.

  • Ajungem la ora 22:00 la locul de observații, între pădurea din Făget (după satul Făget) și înainte de Sălicea, în Ciurila, aici.

  • Plecarea acasă: aproximativ la 02:00, în funcție de frig și de oboseală sau după înțelegere.

 

Jupiter în seara de 18.5.2015. Foto: Váradi Nagy Pál

Saturn aproape de opoziţie. Foto: Váradi Nagy Pál

 

Regulament

  • Este recomandat să veniți la locul de întâlnire în timp ca să putem porni împreună. Astfel găsiți mai ușor locul de observații și nu deranjați observațiile cu farurile autovehiculelor în cazul în care ați veni mai târziu.
  • Cine poate oferi locuri în mașină pentru cei fără mașină, este binevenit, deoarece telescoapele mari ocupă deja mai multe locuri. Cine nu vine cu un autovehicul este rugat să-și anunțe intenția de participare pe canalele de contact al Astroclubului.
  • În timpul observațiilor este permisă numai folosirea lanternelor cu culoarea roșie și direcționate spre jos pentru a nu deranja acomodarea ochilor la vederea de noapte. Orice sursă de lumină de alte culori (lanterne, telefoane mobile, farurile și iluminatul autovehiculelor) este interzisă pe parcursul observațiilor. În cazul excepțional în care trebuie să folosim neapărat surse de lumini puternice să-i anunțăm din timp pe cei din jur.
  • Să aduceți neapărat haine groase, pentru că la observații după apusul soarelui și când bate vântul poate fi mult mai frig decât în centru - se poate simți o temperatură cu până la 10-15 grade mai mică.
  • Aruncarea gunoaielor de orice fel în timpul observațiilor și în locul de observații este interzisă!


Ieșirea la observații se va ține numai dacă vremea este favorabilă.

În caz de ploaie sau înnorare totală ieșirea va fi amânată.


Contact: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

Participarea este gratuită. Vă așteptăm cu drag!