Despre caniculă și câini cerești

Ştiaţi că termenul "caniculă" provine de la cuvântul "câine"? Nu ne referim aici la un animal de companie, ci la un câine... ceresc.


În filmul Dog Day Afternoon (trad. "După-amiază de câine", 1975), Al Pacino jefuiește o bancă pentru a-i putea plăti iubitului său (transexual) operația de schimbare de sex. Jaful dezlănțuie un adevărat haos! Totul se petrece în după-amiaza toridă a zilei de 22 august 1972, în care o căldură insuportabilă topește orice năzuință de judecată sănătoasă.

E o "zi de câine" tipică! Titlul nu face însă aluzie la caracterul sau destinul personajelor, ci la o perioadă din an bine definită (încă din antichitate), ce stă sub semnul unui Mare Câine Ceresc.

***

"În aceste zile se credea că nu este bine să se cumpere pământ, mai ales suprafeţe mari de teren, nu se pornea la lucruri de mare importanţă(ridicarea caselor, a bisericilor etc.), iar cei care se năşteau în acest interval de timp erau predispuşi în viaţă să fie diriguitori de „îndreptări şi lucruri bune”"

Mihai Camilar - Zilele câineşti (Crai nou nr. 4799 din 26.07.2008)

Zilele câinești exista și pe plaiul mioritic, desi nu ați auzit de ele sub această formă. Termenul nostru corespondent a intrat în vocabular pe filieră latină. Pentru vechii romani, ele erau dies caniculares (canicula=caine mic, deci "zilele cățeilor"). Noi le cunoastem drept "zile caniculare". Conexiunea e mai clară pentru englezi (dog days) și nemți (Hundstage), decât pentru francezi, italieni și spanioli (canicule, solleone, canicula), cărora trăsătura "câinească" le este ascunsă prin însuși traseul lingvistic. La ce câine se referau însă stramoșii noștri?

***

Printre cele 48 de constelatii recunoscute și botezate în antichitate găsim unele familiare: Ursa (Carul) Mare, Orion, Leul, etc. Dar știați că printre ele se numără și Câinele Mic și Câinele Mare? Câinele Mic (Canis Minor) răsare întotdeauna înaintea Câinelui Mare (Canis Major) datorită poziției sale "favorizate" la start pe sfera cerească. Vechii greci botezaseră cea mai strălucitoare stea din Câinele Mic cu numele de Procyon. Denumirea exotică reunea în fapt două cuvinte grecești: pro de la "înainte" si kuon de la "câine". Așadar, steaua era precursorul sau înaintemergătorul adevăratului câine, al celui Mare, având menirea de a vesti instalarea "zilelor câinești"!

Cainele Mic

Canis Minor redat de către Johann Bayer
în atlasul stelar Uranometria (1603).
Steaua Procyon în centru.

Și aici povestea devine chiar interesantă! Căci constelația Câinele Mare găzduiește a doua stea ca strălucire de pe întregul cer, după Soarele nostru firește. Numele ei de cod: Alfa Canis Majoris, cunoscută mai bine sub denumirea Sirius. Porecla e varianta latinizată a grecescului seirios, care însemna "dogorâtor, arzător". Dar de unde provenise misterioasa poreclă?

Vechii egipteni constataseră că revarsarea anuală a Nilului avea loc la scurt timp după alinierea lui Sirius cu Soarele, atunci când cele două astre răsareau aproape deodată (așa-numitul răsărit heliacal al lui Sirius). Coincidența făcea ca momentul să aibă loc în toiul verii, când apele Nilului iși datorau de fapt creșterea topirii zăpezilor înalte de pe masivele muntoase etiopiene. Evenimentele s-au contopit însă treptat în creuzetul mitologiei, dând naștere ipotezei cauzalității. Iar momentul era negreșit-vestit de o grupare de stele, care cu timpul ajunge să fie asociată cu imaginea unui "câine de pază". Căldura excesivă din vară era pusă pe seama "cumulării" forțelor celor doi sori, a lui Sirius și a Soarelui! Lumina și caldura lor cumulată făcea ca "mările să fiarbă la răsărit, vinurile să se acrească în pivnițe, apele stătătoare să se agite", după cum ne povestește Plinius cel Bătrân în a sa Naturalis Historia, o enciclopedie a cunoștinelor acelor vremuri de demult.

Canis Major redat de Johannes Hevelius
în al său atlas stelar denumit,
pe scurt, Firmamentum (1690)

(Pentru țăranii români, Sirius este Zorilă: singura stea vizibilă cu ochiul liber după ivirea zorilor. În miezul verii arzătoare, muncile agricole erau vestite de îngânarea luminii lui Zorilă cu aceea a Zorilor de Zi.)

Creuzetul mitologiei macină necontenit. Îl găsim pitit prin sertarele și rafturile subconștientului nostru, întocmai ca acum 4000 de ani. Fondul de odinioară nu face decât să răbufnească constant prin noile forme create de societatea noastră modernă. Limbajul arhaic stă însă să se piardă, iar odată cu nepăsarea noastră, după-amiaza câineasca riscă să fie asociată doar unui film șaptezecist bun.